Istoric

Blajul a fost nu numai leaganul unor evenimente memorabile din istoria poporului român, ci si locul care a tinut nestinsa flacara luptei pentru emancipare sociala si nationala în constiinta poporului român.

Arheologic, Blajul se numara printre primele localitati în care au fost atestate urmele culturii scitice în Transilvania, în anii 1876-1880, cu ocazia construirii liniei ferate Teius-Sighisoara, descoperindu-se la Blaj o necropola scitica. Blajul este atestat documentar pentru prima data, într-o diploma din anul 1271, prin care regele Ungariei, Stefan al V -lea, aproba contractul prin care Teel din Brasov vinde comitelui Chyel din Câlnic “terra seu villa Herbordi vajvodae” (pamântul sau sau satul voievodului Herbord), asezat între cele doua Târnave, acolo unde aceste doua râuri se unesc.

Localitatea îsI are numele de la Blasiu, fiul lui Hebord. În 1346, localitatea este atestata sub numele de “Balazsfalva”. În 1935, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dona domeniul Blajului (care cuprindea 12 sate) lui Blasiu Cserey, pentru meritele câstigate în luptele cu turcii de la Sirmiu si Nicopole. Dupa ce trece succesiv tn stapânirea mai multor feudali, la începutul secolului al XVI-lea, Blajul cu întreg domeniul sau, ajunge în proprietatea lui Georgiu Bagdi care,în 1535, construi castelul, cea mai veche cladire a orasului), astazi proprietatea Mitropoliei Bisericii Greco-Catolice.

În cursul vremii, Blajul a avut de suferit de pe urma unor expeditii ale turcilor si mai ales cea din 1659, condusa de vizirul Saidi Ahmed, când au fost macelariti, sub dealurile din jur, numerosi locuitori ai orasului. Între anii 1704-1711, Blajul a suferit de pe urma rascoalei curutilor condusi de Francisc Rakoczi al II-lea. La 27 octombrie 1687 s-a încheiat Tratatul de la Blaj, prin care se îngaduia armatelor habsburgice sa “ierneze” în Transilvania, urmat de declaratia din 1688 a Dietei Transilvaniei prin care Transilvania renunta de “buna voie” la suzeranitatea Portii si accepta tot “de buna voie” protectia Austriei. La insistentele episcopului Ioan Inocentiu Micu-Clein (1692-1768), împaratul Austriei, Carol al VI -lea ceda domeniul Blajului în schimbul celor de la Gherla si Sâmbata de Jos, Bisericii Unite cu Roma (Greco-catolica). În luna mai 1737, episcopul veni de la Fagaras la Blaj, asezându-se în vechiul castel lui George Bagdi, care deveni resedinta episcopala. Prin aceasta, Ioan Inocentiu Micu-Clein a fost considerat, pe buna dreptate, adevaratul întemeietor al Blajului românesc. În dieta transilvana episcopul Inocentiu Micu a luptat nu numai pentru apararea bisericii sale, ci si pentru obtinerea de drepturi pentru românii asupriti, devenind promotor la luptei politice nationale a românilor din Transilvania.

Un rol deosebit în evolutia Blajului l-au avut scolile. Scoala Ardeleana, miscare ideologica national iluminista, a aparat drepturile neamului românesc cu arma adevarului scos din hrisoavele vechi si colbuite. Dintre corifeii acestei scoli amintim pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,Ioan Budai Deleanu. Anul 1848 a fixat Blajul în centrul evenimentelor revolutionare, prin cele trei adunari care s-au tinut aici, în care s-a formulat programul politicii românilor din Transilvania. La Adunarea Nationala din 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertatii, prezenta unor fruntasi revolutionari din Moldova si Tara Româneasca a imprimat acestei adunari profilul solidaritatii generale românesti. Cu acest prilej poporul si-a exprimat dorinta de unire prin cuvintele “Noi vrem sa ne unim cu tara”. Între anii 1926-1950 Blajul a fost capitala judetului Târnava Mica. Blajul a fost declarat municipiu la 15 mai 1993.

web design sibiu