1 decembrie 2025
3.9 C
Blaj

Recomadari pentu pelerini de la Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”

Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” a stabilit, în colaborare cu reprezentaţii Bisericilor din Bucureşti, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj, un set de recomandări utile tuturor celor care vor participa la activităţile publice prilejuite de vizita Papei Francisc.

Accesul la toate evenimentele publice se va face după derularea măsurilor de verificare în filtrele de securitate amplasate în zonă. 

Cei care vor să asiste la evenimente sunt rugați să-și planifice bine călătoria, să sosească din timp în zonele de acces, pentru a evita aglomerația și a trece în timp util prin filtrele de securitate. 

Participanților li se recomandă să coopereze cu voluntarii și cu personalul de securitate din zonele de acces. 

În acest sens, potrivit Legii nr. 60/1991 – privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă deținerea, la vedere sau ascunse, de arme de orice fel (inclusiv cuțite mici sau alte obiecte cu muchii ascuțite, etc.), materiale explozive sau incendiare (petarde, torțe, artificii, recipiente sub presiune), băuturi alcoolice, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (spray-uri, fiole, etc.), ori alte obiecte (bâte, beţe, bastoane  din lemn, metal sau alte materiale, recipiente de sticlă), precum și alte mijloace tehnice luminoase sau sonore ce pot fi folosite pentru a tulbura buna desfăşurare a activităților și siguranța publicului. În plus, se recomandă participarea la evenimente fără bagaje voluminoase și animale de companie.

Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” a dimensionat acţiunile ce vor avea loc pentru a păstra ritmul normal al vieţii cotidiene în oraşele vizitate de Suveranul Pontif. 

Taxi Blaj
Favorit Taxi - 0746100209

Președintele Nicușor Dan participă luni, 29 septembrie 2025, la Blaj, la înmormântarea cardinalului Lucian Mureșan

Ceremonia de înmormântare, care cuprinde Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...

Cardinalul Lucian Mureșan, al treilea din istoria României, a murit la 94 de ani

Cardinalul Lucian Mureșan, întâistătător al Bisericii Române Unite cu...

Bucurie în mișcare la Blaj – 20 și 21 septembrie 2025 pe Câmpia Libertății

Bucurie în mișcare la Blaj pe Câmpia Libertății. Obiectivele Bucurie...

Crosul Speranței Blaj – 4 octombrie 2025

Cea de-a VIII-a ediție a Crosului Speranței, un eveniment...

Article recente

Înscrieri la Clubul Copiilor Blaj – an scolar 2025-2026

Clubul Copiilor Blaj dă start înscrierilor pentru noul an...

Bogățiile Toamnei 2025 la Blaj pe 21 septembrie

Bogățiile Toamnei 2025 - Expoziție cu vânzare de produse...

Parcare cu plată Blaj – Blaj Parking

Parcare cu plată Blaj - Începand din 15 septembrie...
spot_img

Alte știri

infoBlaj.ro

spot_imgspot_img