Drumul Național 14B, de la Blaj până la limita cu județul Sibiu, va intra în reparații și va fi reabilitat!
În acest moment, proiectul tehnic este realizat și toate avizele pentru execuție au fost obținute. Lucrările la DN14B, Blaj – limita cu județul Sibiu, vor începe după 1 mai 2022 și constau în reciclarea carosabilului și turnarea a două straturi de asfalt.
Lucrările vor fi finanțate și executate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Primarul Blajului, dl. Gheorghe Valentin Rotar declară urmatoarele:
„Le mulțumesc, pe această cale, directorului regional DRDP Cluj, Eugen Cecan, șefului Secției Drumuri Naționale Alba, Liviu Hondola, și deputatului Florin Roman pentru sprijinul politic!
Reabilitarea DN14B, de la Blaj până la limita cu județul Sibiu, este deosebit de importantă pentru mobilitatea blăjenilor care se deplasează spre Copșa Mică, Mediaș, Sighișoara sau Sibiu.
Tot în această perioadă, am obținut toate avizele necesare și studiile de trafic pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Blaj. Împreună cu CNAIR, vom identifica, cât mai curând, sursele de finanțare pentru acest obiectiv strategic, ce va scoate traficul greu din municipiul Blaj.
Vă reamintesc, în urmă cu o lună, am semnat protocolul de colaborare între CNAIR, Primăria Municipiului Blaj, Consiliul Județean Alba și Primăriile din Crăciunelu de Jos, Mihalț și Teiuș, pentru realizarea documentației tehnice și elaborarea proiectului tehnic în vederea executării lucrărilor de modernizare a Drumului Trans Regio Blaj – Teiuș – A10 și a realizării unei conexiuni cât mai rapide cu Autostrada Sebeș – Turda.
Chiar dacă, așa cum ați putut observa din postarea anterioară, se lucrează intens în interiorul municipiului Blaj, suntem preocupați de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii rutiere din întreaga zonă, ca o soluție de mobilitate cu beneficii majore în dezvoltarea economică și turistică a întregii zone!”