Mii de vizitatori şi sute de comercianţi sunt aşteptaţi joi, 6 decembrie, la tradiţionalul „Târg al căciulilor” de la Blaj, organizat, de peste 200 de ani, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae.
Peste 200 de comercianţi şi-au anunţat participarea la ediţia din acest an a Târgului căciulilor de la Blaj. Începând din acest an, organizatorul târgului, Serviciul Public de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Blaj, a pus la dispoziţia comercianţilor o hartă a locurilor de comercializare, pe care aceştia puteau să le rezerve din timp. 380 de locuri amenajate pe Bulevardul Republicii şi pe străzile adiacente (peste 95%) au fost deja rezervate.