Unul dintre ctitorii Romaniei Mari (1873-1953)
Descendent din familia revolutionarului pasoptist Simion Barnutiu, Iuliu Maniu a fost unul din marii oameni politici ai sec. al XIX-lea. un „spiritus rector” al vietii noastre politice, dupa cum l-a apreciat Octavian Goga.
Dupa terminarea studiilor juridice la Cluj, Budapesta si Viena, a ocupa postul de jurist-consult al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj (1898-1915). fiind membru al Consistorului Arhiepiscopesc al Mitropoliei si, in paralel, a predat notiuni de drept civil la Seminarul Teologic.
In 1905, tanarul Iuliu Maniu era membru marcant in conducerea Partidului National Roman si, ales deputat in Parlamentul de la Budapesta (1906-1910), a devenit un aparator aprig al drepturilor natiunii sale si un sustinator intransingent al autonomiei Transilvaniei fata de Ungaria in spiritul celor sustinute de Simion Barnutiu la 1848.
Sustinator entuziast al Marii Uniri din 1918, Iuliu Maniu (locotenent al Regimenului 64 Orastie) si-a asumat raspunderea pregatirii si organizarii militare a romanilor din armata austro-ungara, cu misiunea expresa de a sprijini preluarea puterii politice si administrative in numele Consiliului National Roman Central.
Se cunoaste contributia sa la elaborarea Rezolutiei Unirii Transilvaniei cu Romania, prezentata la Alba Iulia.
In Documentele Unirii, Dr. Iuliu Maniu, avocat, apare ca reprezentat din partea Blajului, alaturi de Dr. Vasile Suciu, Dr. Ionel Pop, Dr. Gavril Precup, Dr. Zenovie Pacalisanu, care au fost alesi de Adunearea Nationala de la Alba Iulia ca membrii in Marele Sfat National Roman.
Iuliu Maniu s-a opus cu vehementa rupturii teritoriale in urma Dictatului de la Viena, a sustinut interventia Armatei Romane pentru eliberarea tinuturilor romanesti, iar dupa 1944 s-a alaturat celor ce credeau in justetea reorientarii politicii romanesti spre Natiunile Unite.
Lucrariele sale: Discrursuri parlamentare (1906), Ardealul in timpul razboiului, Problema minoritatilor (1924).
Iuliu Maniu a fost membru al Academiei Romane.
