Ctitorul bibliotecii Academiei Romane (1865-1935)
Obligat sa paraseasca Blajul, Ion Bianu a plecat sa studieze la Bucuresti cu o recomandare din partea “parintelui sufletesc” Ioan Micu Moldovan, catre August Treboniu Laurian.
Si-a completat studiile superioare la Milano, Madrid si Paris si a fost prosesor la Liceul “Sf. Sava” si apoi profesor universitar la catedra de Istoria literaraturii romane (1902-1928).
Ca student in anul I, a intocmit studiul Viata si activitatea lui Maniu, Samuil Micu alias Celin de Sadu (1876) premiat de Academia Romana si publicat in Analele Societatii Academice Romane.
Adevarata sa vocatie a fost aceea de organizator si culegator de documente si carti rare pentru Biblioteca Academei Romane.
Incepe munca ca bilbliotecar in perioada cresterii vertiginoase a colectiilor bibliotecare si a strangerii manuscriselor si vechilor tiparituri ce trebuiau sa stea la baza studiului istoriei si limbii romane. Ioan Micu Moldovan l-a ajutat continuu sa faca importante achizitii, contribuind la acumularea prestigiosului tezaur al Bibliotecii Academiei. La numirea ca bibliotecar al acestei institutii (1879), fondul de carte era de 3000 de volume, iar in deceniul al treila al secolului trecut, datorita straduintelor sale, numarul acestora a ajuns la 500000 de volume, la care se aduga mii de documente, stampe,etc.
Doua lucrari sunt semnificative pentru activitatea sa: Bibliografia roamaneasca veche (1903-1934) si Catalogul manuscriselor romane (1903-1934) in care se regasesc indirect legaturile cu oamenii Blajului.
A fost membru al Academiei Romane si presedinte al acestei institutii (1929-1932) si deputat in Parlamentul Romaniei.
Ca un adevarat “fiu sufletesc”, intr-o scrisoare adresata lui Ioan Micu Moldovan marturisea: “Sunt roman – cum ma stii sunt ardelean – sunt blajean; am crescut in ideile d-tale si aici la Bucuresti nu am avut decat ocaziune de a le pune neincetat in lucrare”. De aceea, nu este de mirare ca in perioada 1876-1894, Ion Bianu a fost principalul om de mijlocire intre barbatii politcii din Transilvania si Regalitate (exemplu intalnirea memorandistului Iuliu Coroianu primit in audienta de Carol I petnru a expune “justele postulate” ale natiunii romane. Ion Bianu a ramas pana la 1918 “un ambasador de fiecare clipa al Ardealuli robit”.
